Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi, iata care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfântului si dreptului Simeon si i-a spus ca nu va muri pâna ce nu va vedea pe Hristos Domnul.
Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: De la zidirea lumii si pâna la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adica de la Set pâna la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani si Eva 950. Dar dupa aceea, a început sa scada viata omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepti numarul acesta a fost întrecut. Pentru ca îl vedem pe Avraam ca traieste 175 de ani. Deci de la Adam pâna la Avraam a scazut viata omului cu 755 de ani. De la Avraam si pâna la împaratul Ptolemeu Filadelf, când traia si Sfântul Simeon Batrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).
Si în timpul acestui împarat Ptolemeu, care traieste cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca în cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost tâlcuita de 70 de mari carturari, pe care împaratul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa tâlcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Si între acesti 7o de barbati care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost si Sfântul Simeon Batrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Si s-a împartit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, în 70 de parti, iar fiecare carturar si preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Iesirea, altul Numerii, altul Deuteronomul si altul cartile Regilor, si celelalte care urmeaza în Scriptura. Iar sfântului si dreptului Simeon (care, cum am spus, era batrân de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbeste de nasterea Mântuitorului din Fecioara. Si traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13), care se tâlcuieste: „Cu noi este Dumnezeu”.
Si acest om, cu toate ca era sfânt si carturar mare, când a auzit acest cuvânt din Scriptura, s-a îndoit: Cum poate o fecioara sa nasca? Ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai femeia care a trait cu barbat, numai aceea poate sa nasca. Si si-a zis în mintea lui, ca om, ca locul care s-a pus mai înainte de el în Scriptura nu e bun. Si si-a luat, fiindca fiecare tâlcuia în camaruta lui, exemplarele Scripturii, ce se scriau atunci pe piele de vitel sau pe piele de ied. Si a luat Sfântul Simeon cutit si a ras de pe membrana textul acela: „Iata, Fecioara în pântece va lua…” si a scris dupa mintea lui altceva: „O tânara tainuita de barbatul sau va lua în pântece” (cuvânt la Mineiul lui februarie).
Câta hula era aici:dintr-o fecioara facuse o femeie care a cazut pe ascuns de barbatul ei! Si a scris asa, ca i s-a parut lui ca asa trebuie sa fie: o tânara care fara stirea barbatului a trait cu altul poate sa nasca, macar ca nu-i femeia acelui barbat, dar fecioara sa nasca nu se poate. Asta-i mintea omului, dar nu a lui Dumnezeu. Si fiindca era seara,s-a dus sa se odihneasca. Si când a venit dimineata în camera sa, unde avea de lucru, a gasit scris din nou, mai frumos: „Iata, fecioara în pântece va lua…”. Si s-a minunat întrebându-se: Cine a intrat noaptea asta la mine si mi-a sters sensul si a scris altfel decât am scris eu? Si a ras a doua oara de pe membrana cuvântul cel hotarât de Duhul Sfânt: „Iata, Fecioara…” si scris: „O tânara tainuita de barbatul sau…”. Si a tradus mai departe, pâna seara, si atunci i-a zis gândul: „Lasa ca am sa încui camara, am sa pun lacat, sa vedem cine o sa intre sa mai poata sterge ceea ce am scris eu!”. Si s-a dus sa se odihneasca. Si când a venit, a treia zi, a gasit a doua oara, mai luminat si mai frumos: „Iata, Fecioara în pântece va lua…”; si s-a speriat, caci stiuse usa încuiata, si si-a zis: „Cine a putut sa stearga acest text pe care l-am sters eu si sa scrie iar cum era scris înainte?”. Si a îndraznit si a treia oara sa stearga, si atunci l-a prins de mâna Arhanghelul Gavriil, iar el a cazut cu cutremur la pamânt: „Stai, Simeoane! Au ti se pare ca acest lucru este cu neputinta la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, Care a facut pe femeie din barbat la început fara de barbat – ca Adam a nascut femeie din coasta lui fara amestecare de femeie, nu poate sa scoata barbat din fecioara fara de barbat si fara sa-si strice pecetile fecioriei ei? Deci, pentru ca n-ai crezut cuvântul Domnului, care se va împlini la vremea lui, iata vei trai si n-ai sa mori pâna ce n-ai sa vezi cu ochii tai pe Hristosul Domnului si pâna n-ai sa-l pipai cu mâinile tale”. Si s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul.
Si era Simeon atunci, cum v-am mai spus înainte, de 77 de ani. Si de la faraonul Ptolemeu Filadelf si pâna la venirea Domnului au trecut 283 de ani. Acestia si cu 77 fac la un loc 360 de ani. Atâta a trait Simeon Batrânul. Si era o spaima în Ierusalim, ca atâtea rânduri de oameni murisera si lumea se minuna ca omul acesta traieste, nu dupa legile firii, ci dupa minunea lui Dumnezeu. Ca el era legat si nu spunea la nimeni taina ce-a vazut-o.
Dar toti carturarii legii vechi stiau ca el traieste de 360 de ani, într-un timp când nimeni n-a mai trait atâta. Ca v-am spus ca de la Adam pâna la Avraam au scazut 755 de ani din viata omului si a ramas Avraam cu 175 de ani. Si Isaac a trait 182, iar Iacov 147 de ani. Iar de la Avraam pâna la David, timp de 839 de ani, a mai scazut 100 de ani din viata omului si Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David: „Zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani… ” (Psalmii 89,10-11).
Va sa zica Sfântul Simeon Batrânul traieste dupa ce Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David sa traiasca oamenii 70 de ani, iar de vor fi în putere, 80. Si dupa alcatuirea firii, unii din ei traiesc si astazi pâna la 130-140, dar mai mult nu. Deci minune mare era sa vezi un om de 360 de ani, în timpul de la David pâna la Hristos, împaratul Ptolemeu traind cam la 600 de ani dupa David!
Si iata cum a luat fiinta, praznicul de astazi. Acestui Sfânt Simeon, pe care l-a legat Dumnezeu prin graiul Arhanghelului Gavriil sa nu moara pâna ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, îi spuneau la Templul din Ierusalim, si carturarii, si arhiereii, “Simeon cel fara de moarte”, pentru ca credeau ca nu va mai muri. Si-l întrebau: “Pâna când ai sa traiesti tu?”. Iar el spunea: “Pâna când va voi Domnul”. Dar nu spunea taina, ca l-a legat pe el Domnul.
Iar când a venit Prea Sfântul nostru Dumnezeu cu trup, Cel ce s-a nascut din Prea Curata Fecioara Maria, la 40 de zile în biserica, dupa rânduiala legii evreiesti, sa aduca jertfa de curatire doua turturele sau doi pui de porumb, acest om sfânt si drept – caci spune Evanghelia de azi ca era drept si temator de Dumnezeu a venit în biserica, îndemnat fiind de Duhul. Duhul Sfânt i-a zis lui Simeon: “Batrâne care esti legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserica si vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urma, nu credeai ca se va naste din Fecioara! Du-te si-L vezi, du- te si-L ia în brate, si te dezleaga de la Dânsul, ca El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!”.
Si s-a dus Simeon în Templul lui Solomon. Acolo erau mii de evrei cu prunci de 40 de zile pentru curatire. Dar venind batrânul Simeon, gârbov si foarte plecat, cu vederea si auzul slabite, s-a facut de unde era Maica Domnului – între atâtea mii de femei si barbati – o raza de lumina ca soarele. Si pe acea raza de lumina el a mers pâna la Maica Domnului. Iar Mântuitorul stralucea în bratele Maicii Domnului ca fulgerul. Si când L-a vazut batrânul Simeon, L-a luat în brate si cu lacrimi a spus: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapâne, dupa Cuvântul Tau în pace”, adica acum da-mi, Doamne, drumul sa ma duc cu liniste în cealalta lume, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta”. Caci Tu ai venit sa mântuiesti lumea, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetii tuturor popoarelor...”.
Auzi, n-ai venit sa mântuiesti numai pe evrei, ci pe toate popoarele lumii! Si a mai zis: „… lumina spre descoperirea neamurilor”; adica prin acest Prunc se va descoperi lumina la toate popoarele pamântului. Si la urma a zis: „… si slava poporului tau Israil”, pentru ca dupa trup Mântuitorul se trage din neamul lui David si al lui Avraam, deci din neamul evreiesc. Si este slava pentru poporul acela.
Si zicând aceasta, batrânul s-a risipit acolo în biserica. Si osemintele lui le-au îngropat lânga biserica si le-a adus împaratul roman mai târziu la Constantinopol.
Iubiti credinciosi, asa s-a întâmplat Întâmpinarea Domnului.
Dar oare de ce femeile veneau la 40 de zile în biserica, sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu? Oare exista legea aceasta si în legea darului? Da, exista, pentru ca în legea veche a spus Moise în Levitic (cap. al XII-lea): „Toata femeia care va zamisli si va naste… necurata este”; pâna la 40 de zile sa nu se culce cu barbatul sau si la 40 de zile sa aduca pruncul sa-l îmbisericeasca în biserica, sa i se faca aghiasma si sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu, si apoi poate sa intre în biserica. Asa era în legea veche si aceasta rânduiala s-a pus în legea darului la fel. Dar oare se pazeste în legea darului? Ne-a venit la ureche ca nu. Ne-a venit la spovedanie si ni s-a spus ca barbatii n-au rabdare si femeile n- au ce face si nu pazesc curatenia pâna la 40 de zile. Si aceasta e mare pacat. Pentru ca copiii care se nasc din aceste amestecari, daca barbatul se împreuna cu sotia pâna ea nu se curateste, se nasc orbi, rahitici, cu oasele moi si cu nici un fel de fericire în viata. E o pedeapsa a lui Dumnezeu ca n-au înfrânare nici macar sase saptamâni, pâna se curateste femeia de urmele nasterii ei. Deci luati aminte de la praznicul Întâmpinarii si aduceti-va aminte sa nu va ispiteasca satana ca sa nu paziti curatenia dupa copiii dumneavoastra, ca veti fi sub blestem si veti avea pagube si scârbe în viata aceasta, iar dincolo – munca cea vesnica. Ca si legea casatoriei are o masura de curatenie. Nu dezlegati frâul – nici barbatul, nici femeia – ca dobitoacele, macar ca si acelea au rânduiala lor. Cât timp femeia este în timpul menstruatiei, barbatul n-are voie sa se culce cu dânsa; la fel timp de 40 de zile dupa nastere, cât este în curatenie,n-are voie; nici în sarbatori, nici în posturi, în duminici si asa mai departe. E o masura de curatenie pentru toti, si daca nu e pastrata, din mocirla asta ne ducem în fundul iadului.
Dar oare de ce trebuie sa aduca doi pui de porumb, iar cei mai bogati un miel fara meteahna, adica nici schiop, nici chior, nici cu vreo alta meteahna în trup? Acesta era simbolul lui Hristos celui desavârsit, Mielul lui Dumnezeu. Si simbolul desavârsirii jertfei noastre, adusa lui Dumnezeu, care trebuie sa fie curata, nu întinata de furtisaguri, sau de alte pacate. Iar cel mai sarac aducea jertfa doua turturele sau doi pui de porumb. De ce se aducea jertfa de catre cei saraci porumbelul? Pentru ca porumbelul este o pasare care foarte mult iubeste pe sotia sa, si sotia pe el. Mare dragoste este între porumbei. Asa trebuie sa traiasca sotul cu sotia, în mare unire, în mare dragoste, în mare blândete. Ca zice Hristos: „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii!”. Si ce mai face porumbelul, chiar si cel salbatic din padure, si turturica? Daca i-a murit sotul, pâna la sfârsitul vietii el nu se mai însoteste. Tot asa si turturica. De aceea spune Sfântul Efrem despre calugari: „Pentru ce oare, monahe, cu turturica cea vaduva te-a asemanat pe tine proorocul, care niciodata sotie nu mai cauta, si se tine în vai si în pustie,cautându-si linistea? Asa trebuie sa fie calugarul: pururea fara casatorie, pururea cautând pe Hristos”. Asa face si porumbelul salbatic: dupa ce i-a murit sotia, el zboara prin munti, pe dealuri, prin poiene, prin vai, si plânge dupa sotia lui. Dar nu se mai casatoreste cu alta, si niciodata nu sta pe craca verde, ci totdeauna pe craca uscata.
Eram cu oile – ca eu am fost cioban la munte – acum vreo zece ani, si pe piciorul unui deal pândeam niste porumbei salbatici. Poate erau si aceia stingheri, ca de câte ori veneau, stateau pe vârful unui mesteacan uscat. Si ma minunam de ce stau pe cel uscat, când tot codrul e verde! Iata de ce stau pe pom uscat: aceasta este o taina si un simbol. Caci spune Marele Vasile ca din toate zidirile lui Dumnezeu pururea ne învatam cele ale întelepciunii. Caci toata lumea aceasta simtita si vazuta este scoala sufletelor celor cuvântatoare. Stiti de ce nu sta porumbelul si turturica pe lemn verde dupa ce i-a murit sotul? Lemnul verde e simbolul dulcetii omenesti, caci ceea ce-i verde si sanatos traieste în îndulcirea veacului de acum, iar lemnul uscat e simbolul ca femeia, dupa ce i-a murit barbatul, nu se mai îndulceste cu alt sot. Sa stea pe ramura uscata! Acesta e simbolul uscaciunii, al foamei, al setei, al chinului, al trudei – asa spun dumnezeiestii Parinti. Porumbelul care sta pe lemn uscat ne arata noua sa ne uscam cu postul, cu lacrimile, cu umilinta, cu foamea si cu setea. Femeia careia i-a murit barbatul sa plânga, sa se roage, sa duca o viata curata si cinstita, si de foarte mare fericire se va învrednici daca va ramâne asa pâna la sfârsitul vietii ei. Iar daca nu poate, atunci dupa îngaduinta marelui Pavel, poate sa se marite, dar mai bine este daca ramâne nemaritata si petrece în post, în rugaciune, în foame si în sete, în truda si în osteneala, plângând nu dupa mirele ce l-a avut, ci dupa Hristos; dupa Acela sa suspine, dupa Acela sa plânga, ca trebuie din nou sa fie cu Acela cu Care s-a împreunat la botez, ca Acela sa ne duca pe noi nu la unirea cea trupeasca, ci la cea duhovniceasca si la bucuria cea fara de margini din ceruri.
Iubiti credinciosi, dar de ce spune oare evanghelia de astazi ca batrânul Simeon a blagoslovit pe dreptul Iosif si pe Maica Domnului? Dupa unii istorici, el a fost preot al legii vechi; altii zic ca nu, ci a fost un om drept, batrân si sfânt. Dar mai târziu el s-a aratat oarecarora dintre sfinti îmbracat preoteste, dupa rânduiala legii vechi, si cu un toiag verde în mâna, încredintând ca a fost preot. Dar pe cine blagosloveste Simeon? Pe Maica Domnului si pe Pruncul pe Care-L tine în brate. Vedeti smerenia lui Hristos? Vedeti bunatatea Lui cea fara de margini? Se lasa blagoslovit de un om drept. Cel ce blagosloveste toate popoarele pamântului, si toate tarinile, si toate viile, si toate mosiile, si toate vietuitoarele din apa, din aer si de pe uscat, se lasa blagoslovit de un om, care avea darul preotiei.
Vedeti cât de mare e preotia? Duhul Sfânt da preotia preotului, dar ne învata ca si Însusi Dumnezeu S-a smerit ca sa fie binecuvântat de preot, de dreptul Simeon. Astazi, Dumnezeu Cuvântul, Care a facut cerul si pamântul, vine, Se face prunc întru smerenie si blândete si, tacând, Se lasa binecuvântat de un preot al legii vechi. Dar atunci cu cât e mai mare un preot al legii darului? N-am vreme sa va spun. Iar dumneavoastra, când treceti pe lânga un preot, poate nici buna-ziua nu-i ziceti. Vai de cel ce face asa! Sa stiti dumneavoastra ca arhiereii si preotii în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântarii. Deci fericit, de trei ori fericit este acela care doreste pururea sa fie blagoslovit de arhiereu si de preot! Când treci pe lânga un preot, chiar daca este departe, ia-ti caciula din cap,du-te si zi: Blagosloveste-ma,parinte sfinte! Caci zice dumnezeiescul Gura-de-Aur:„a preotului este numai a deschide gura si darul le lucreaza pe toate”. Si mai zice acelasi: „Sfânta este limba preotului si preasfânta este gura lui”. Si când te-ai dus la el si te-a binecuvântat, Domnul te-a umplut de toata blagoslovenia Duhului Sfânt, ca nu el blagosloveste, cu Duhul Sfânt cu Care este îmbracat.
Iata ce pilda ne-a dat Mântuitorul la sarbatoarea de astazi. El, Care blagosloveste pe toti Sfintii si Arhiereii, si pe toti Sfintii Îngeri, Se blagosloveste pe pamânt de la un preot? De un batrân cinstit?
Si apoi, pe cine tine Sfântul Simeon în brate? Pe un prunc. Dar cine era pruncul Acesta? Acesta este Cel ce tine în cumpana si în bratele Sale cerul si pamântul, si toate cerurile cerurilor si toate vazduhurile, si noianurile, si vânturile, si muntii, si toate cetele de sus, si toata zidirea cea de jos; si acum vine cu atâta smerenie ca sa-L tina în brate un batrân slab, care a asteptat cu suspin si cu umilinta 360 de ani venirea Lui. Iata bunatatea si mila lui Dumnezeu pâna unde se coboara, ca vrea sa fie binecuvântat de om, vrea sa fie purtat de om, în nemarginita Lui dragoste, ca si noi la vreme sa dorim blagoslovenia Lui, si sa-L purtam pe Dumnezeu.
Dar oare nu-L purtam si noi pe Iisus Hristos? Oare numai batrânul Simeon L-a purtat? Doamne fereste. Noi Îl purtam mai mult decât Sfântul Simeon. Sufletul omului are chipul si asemanarea lui Dumnezeu, caci are minte, gând si cuvânt. Mintea noastra, sufletul nostru sunt chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Care sta în minte si în inima, si S-a varsat în toata firea trupului ca focul prin fier, cum arata dumnezeiescul Ioan Damaschin. Deci fiecare crestin, care s-a scaldat în biserica si s-a îmbracat cu Hristos, dupa cum cânta biserica: “Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat, Aliluia!”, poarta pe Hristos în el. De aceea ne chemam toti crestini, ca purtam pe Hristos în noi, avem pe Dumnezeu Cuvântul si pe toata Sfânta Treime cu noi. Sfântul Simeon L-a purtat în brate, iar noi Îl purtam pururea pe Hristos în inima si în minte. Toti suntem purtatori de Dumnezeu, dupa cum a spus Sfântul Ignatie, caci când l-a întrebat împaratul Traian: „Dar de ce te chemi tu asa, Teoforul? (adica “purtator de Dumnezeu”), el i-a spus: „Nu te nedumeri, Împarate! Ma numesc Teofor pentru ca port pe Dumnezeu în mine; caci toti crestinii care s-au botezat poarta pe Dumnezeu în ei”.
Deci, fratii mei, daca purtam pe Dumnezeu în noi si daca acesta este adevarul, si nimeni nu poate sa-l tagaduiasca, atunci cum trebuie sa fie purtarile noastre, cum trebuie sa fie gândurile noastre, cum trebuie sa fie cuvintele noastre, ce fel de miscari trebuie sa facem? Oare ce nu stie Dumnezeu, Care este în noi si pe Care Îl purtam pâna la moarte? Ce nu stie El din viata noastra? Caci i-a spus lui Iov: „Oare cine este cel ce ascunde de la Mine sfatul?”. Care sfat? Sfatul inimilor.
Despre aceasta a proorocit batrânul Simeon. Caci dupa ce a spus cele de mai sus, a zis Maicii Domnului: „Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34). Care e caderea, care e ridicarea prin Hristos? Toti care Îl hulesc vor cadea de la Dânsul, caci de buna voie se desprind de dragostea Lui.Si-apoi,ce i-a mai proorocit Maicii Domnului? „Si prin sufletul tau va trece sabie”. Când a trecut sabia prin inima Maicii Domnului? La Sfintele Patimi. Maica Domnului a nascut dupa legea firii, dar în acelasi timp mai presus de fire, caci n-a avut dureri.
Dar durerea pe care trebuia sa o aiba la nastere a avut-o la sfintele si preaînfricosatele Patimi, când a vazut pe Mântuitorul rastignit, de a suferit nenumarate chinuri si a murit. Deci a trecut sabia prin inima ei nu la nastere, pentru ca n-a cunoscut înainte de ea dulceata de barbat si de aceea a nascut fara durere. Dar durerea de la nastere a trebuit s-o aiba la patima Domnului, ca sa fie partasa a patimilor si suferintelor Lui.
Iubiti credinciosi, luati seama: Hristos a venit spre surpare si stavilire. Toti care se împotrivesc, toti care hulesc, toti care defaima poruncile Lui vor cadea de la El. Si toti care cauta sa-L iubeasca din toata inima, si sa faca poruncile Lui, se vor ridica prin dragostea Lui la locasurile mai presus de ceruri.
V-am spus aceste putine, la praznicul de azi, ca sa nu îngreuiez auzul dumneavoastra, ca multe sunt care îmi vin în minte. Va spun numai atâta: tineti minte femeilor, de la praznicul acesta, sa paziti curatenia dupa copii pâna la 40 de zile. Daca una ramâne vaduva, sa stea pe lemn uscat, ca porumbita cea salbatica, adica sa petreaca în post, în rugaciune, în foame, în sete, si sa suspine dupa Mirele Cel ceresc, dupa Hristos, Care ne-a logodit pe noi cu Sine prin botez. Iar daca nu se va putea înfrâna si se va casatori, sa se casatoreasca cu un barbat crestin, care n-a mai lasat o sotie încurcata, si sa aiba cununie. Dar cununia nu se mai pune a doua oara pe capul celor ce se cununa, dupa rânduiala Sfintilor Parinti.
Apoi, sa dorim binecuvântarea preotilor si arhiereilor. Pâna veti ramâne în viata aceasta, sa doriti blagoslovenia slujitorilor Bisericii, pentru ca Însusi Dumnezeu S-a pogorât de sus, ca sa fie blagoslovit de un sfânt preot al legii celei vechi.
Dar sa va mai spun ceva: sa nu boliti de îndoiala. Niciodata nu am putea vorbi mai mult de îndoiala ca astazi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfântul Simeon Batrânul 283 de ani, câti au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf pâna la Hristos? Pentru ca s-a îndoit. N-a crezut ca Hristos se poate naste dintr-o fecioara. Si i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani, ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara.
Asa s-a îndoit Avraam. Caci când i-a zis Domnul: „Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ti dau pamântul acesta de mostenire… a zis Avraam: «Stapâne Doamne, pe ce voi cunoaste ca-l voi mosteni?». Atunci a zis Domnul catre Avraam: «Sa stii bine ca urmasii tai vor fi pribegi în pamânt strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani»” (Facerea 15,7-13). Dar a stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: de ce, Doamne, a depasit cei 400 de ani, ca s-au împlinit anii. Si a zis Dumnezeu: anii s-au împlinit, dar pacatele poporului, nu. Deci, în loc de 400 de ani,le-a dat canon de stat în robie 430 de ani. De ce n-a murit Moise în pamântul fagaduintei, ci a murit la muntele Nebo? Caci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pamântului, cum se spune la Numeri: „Moise însa era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pamânt” (Numerii 12, 3). Pentru o greseala nu a intrat în pamântul fagaduintei, pentru o greseala l-a pedepsit Dumnezeu sa nu treaca Iordanul: pentru ca s-a îndoit la stânca Rafidim. Ca Dumnezeu i-a spus: „Ia toiagul si aduna obstea, tu si Aaron, fratele tau, si graiti stâncii înaintea lor si ea va va da apa; si le veti scoate apa din stânca si veti adapa obstea si dobitoacele ei.
A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si au adunat Moise si Aaron obstea la stânca si a zis catre obste: «Ascultati, îndaratnicilor, au doara din stânca aceasta va vom scoate apa?» Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stânca cu toiagul sau de doua ori, si a iesit apa multa, si a baut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul catre Moise si Aaron: «Pentru ca nu M-ati crezut, ca sa aratati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pamântul pe care am sa i-l dau»” (Numerii 20,8-12).Pentru îndoiala aceasta Moise n-a vazut pamântul fagaduintei.
Asa s-a îndoit si Toma la Învierea lui Hristos si a trebuit sa fie mustrat oarecum de Hristos: „Fiindca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; ferice de cei ce n-au vazut si au crezut!”. Hristos a pus astfel fericirea a zecea dupa Înviere, ca sa întareasca credinta celor ce nu vad si cred, precum suntem noi si cum trebuie sa fie toti crestinii pâna la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: „Barbatul îndoielnic este nestatornic în toate caile sale” (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: “Oare este, sau nu este Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?”, acela este ca un nor pe care îl poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.
Sa va dau o pilda. A venit un mosneag deunazi si a zis: “Parinte, iata ce am vazut la restaurant în ziua de Sfântul Vasile. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred ca nu vor merge toti”.I-am raspuns: “Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi, prin gura Sfântului Prooroc David: Ca Tu esti Dumnezeu care nu voiesti faradelegea, nici va locui lânga Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta calcatorii de lege în preajma ochilor Tai.Urât-ai pe toti cei ce lucreaza faradelege (Psalmii 5,4-5). Nu crezi dumneata ca Dumnezeu nu-i partas la faradelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezamântul de lege al Meu prin gura ta, iar tu ai urât învatatura si ai lepadat cuvintele mele înapoia ta? (Psalmii 40,17-18).
Si mai zice în psalmi:Pune-voi faradelegea ta înaintea ta si te voi mustra. Iar Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si strâmta este poarta si îngusta calea care duce la viata si putini sunt care o afla (Matei 7,13-14).Deci nu te mira ca merg multi la joc, sau ca cei care merg la bine pe cararea cea strâmta sunt putini”.
Tot lucrul bun este rar. Deci nu va îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoiala când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de pacate. Daca n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoiala, daca nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti,le-a dat astfel de pedeapsa ca sa nu se munceasca vesnic, dar noi, daca vom trai în îndoiala, vom avea nu numai pedeapsa lui Simeon, ci vom avea pedeapsa vesnica. Pe el l-a pedepsit pe merit sa nu moara, pâna nu-L va vedea pe Hristos Domnul, dar noi, de nu vom crede ca avem pe Hristos în noi si ca El traieste în noi si stie cuvintele noastre, si gândurile noastre, si faptele noastre, atunci munciti vom fi în vecii vecilor.
Mântuitorul Hristos si Prea Curata lui Maica sa ne ajute tuturor, sa nu uitam ca Îl purtam în toata vremea în noi, ca El stie toate gândurile noastre. Amin!
(2 februarie 1968)
2nd February 2013 - 2:35 pm | postat de admin | Categorii: Par. Ilie Cleopa, Sarbatori crestine | Tags: Intampinarea Domnului
@dan,
Numele Domnului de Emanuel este pentru vesnicie, caci Dumnezeu este unit cu omul in vesnicie. Numele de Iisus, care semnifica “Dumnezeu mantuieste”, semnifica misiunea pe care a avut-o, de aceeaa a purtat acest nume cat a trait pe Pamant. Dar Fiului lui Dumnezeu i se aplica si numele de Emanuel si de Iisus, depinde la ce ne raportam. Emanuel era numele Sau si inainte de intruparea Sa pe pamant, trebuie tinut cont ca profetia a fost facuta de Isaia cu 700 de ani inainte de aceasta.
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/iconografie/iisus-hristos-emanuel
Legat de ceea ce se spune in profetie, ca pruncul Iisus nu ar fi stiut pana la o varsta sa deosebeasca binele de rau, e o interpretarea gresita aceasta. Textul profetiei nu spune asta, ci zice: “cum să respingă răul şi să aleagă binele”, deci nu ca nu le-ar putea deosebi, ci cum sa respinga ceea ce este rau, eu asa inteleg. Adica se refera la de maturizare, ca si varsta.
Referitor la cele doua regate, acestea au fost distruse inainte de nasterea lui Mesia (Iisus). Capitolul 8, in care se pomeneste de o nastere din proorocita, poarta titlul de “Surparea imparatiei Siriei si a lui Israel”, nu este vorba acolo de Fecioara Maria, ci de o proorocita, adica o cu totul alta mama si alta nastere. Nu e o scoatere din context, caci acolo unde se vorbeste despre nasterea dintr-o fecioara este capitolul 7, un capitol diferit, anterior acestuia. Mai exact, pasajul despre fecioara este:
“Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel.”
In capitolul 7, asadar, se pomeneste de un semn pe care Dumnezeu il va da prin aceasta nastere suprafireasca si despre vremurile de belsug care vor urma acestui semn (nasteri). Iar in capitolul 8, in care se vorbeste de nasterea din proorocita, subiectul se schimba, se incepe cu pasajul:
“1. Si a zis Domnul catre mine: “Ia o carte mare si scrie deasupra ei cu slove omenesti: “Maher-Salal-Has-Baz” (grabnic-prada-apropiat-jaf). […]”
De ce oare cei care au comentat aici au unit cele doua subiecte, din capitole diferite? Doar pentru ca era vorba de nastere? Era evident ca sunt doua nasteri, diferite, chiar si numai pentru faptul ca sunt nume diferite care sunt poruncite a se da pruncilor nascuti: “si vor chema numele lui Emanuel” / “Pune-i numele Maher-Salal-Has-Baz”.
Dar asa stiu unii sa manipuleze, ca banuiesc ca o fac cu buna stiinta. In plus, profetia a fost insotita de o intreaga poveste, care da intarire profetiei, si anume ca era o nastere anume din FECIOARA. E vorba de intamplarea cu dreptul Simeon, care a fost ales sa traduca acest pasaj din Vechiul Testament, traducere din ebraica in greaca, de care se ocupau mai multi intelepti si invatati. El a tradus in loc de fecioara, “o tanara tainuita de barbatul sau”. Dupa care a doua zi a gasit refacut textul anterior, si anume “fecioara va lua in pantece”, dupa care el iar a sters, intrucat nu putea sa accepte ideea ca o fecioara va putea naste, aceasta s-a intamplat de 3 ori, trei zile la rand. A treia oara, cand a modificat textul gasit, i s-a aratat Arhangelul Gavriil care l-a mustrat si i-a spus ca nu va muri pana cand nu va vedea pe Fiul nascut din fecioara. De aceea i-a fost dat sa traiasca… 360 de ani, fapt care infricosa pe toti din cetate, pt. ca vedeau ca el nu mai moare. Iar atunci cand, din voia lui Dumnezeu, Fecioara Maria a dus pe pruncul Iisus pentru taierea pruncului imprejur la Sinagoga, dupa legea evreiasca, au ajuns in fata acestui preot, Simeon, care era foarte batran si care la vederea lui Iisus a exclamat: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapâne, dupa Cuvântul Tau în pace, ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetii tuturor popoarelor…”.
Aceasta zi noi crestinii o sarbatorim ca “Intampinarea Domnului”. Asadar i-a fost dat sa nu moara pana nu va vedea cu ochii sai implinindu-se aceasta profetie. Momentul acesta este pomenit in Sfanta Evanghelie, citeste aici mai detaliat:
http://www.apaceavie.ro/predica-la-intampinarea-domnului-par-ilie-cleopa/
Si este si absurd sa dai un verdict din cele ce scrie o profetie, fara sa iei in considerare si cele care s-au intamplat in legatura cu Fecioara Maria, faptul ca s-a nascut din doi parinti inaintati in varsta, foarte credinciosi si care nu avusesera copii, fiind sterpi, si la rugaciunile carora a cautat Dumnezeu, trimitand pe Arhangelul Gavriile care i-a vestit nasterea Fecioarei lui Ioachim, tatal Mariei si Anei, mama Mariei, careia i-a spus: “Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte o fiică şi-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pămîntului se vor bucura”.
http://www.apaceavie.ro/8-septembire-praznicul-nasterii-maicii-domnului-predica-parintelui-cleopa/
Pe urma este intrarea Maicii Domnului in Biserica, iarasi o zi pe care Biserica o sarbatoreste. S-a intamplat la varsta de trei ani, pentru ca parintii ei, Ioachim si Ana o fagaduisera Domnului. Cand au ajuns la treptele bisericii s-a intamplat o minune, copila a fost luata de ingeri fara sa mai urce treptele, ca si cum ar fi zburat deasupra lor. A fost dusa in Sfanta Sfintelor (acolo unde preotii nu aveau voie sa intre decat o data pe an) de catre preotul Zaharia, proorocul, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care stia, ca prooroc, cine este fecioara.
http://www.crestinortodox.ro/predici/predici-sarbatori/intrarea-maicii-domnului-biserica-predica-parintelui-cleopa-71658.html
Ea a trait pana la 15 ani la sinagoga, intr-o casa impreuna cu alte fecioare, si in tot acest timp, era singura careia ii era ingaduit sa se roage in Sfanta Sfintelor, si se hranea cu hrana ingereasca primita de la insasi Arhanghelul Gavriil. Asa a trait, in curatie si in sfintenie, iar la 15 ani a fost data spre ingrijirea lui Iosif, cu care s-a casatorit pentru a fi protejata, pentru ca in acele vremuri traditia cerea sa fii casatorit. La nasterea Lui au venit cei trei magi, iscoditi de oamenii lui Irod. Atunci regele Irod, temandu-se de cele pe care le auzise de la magi (despre nasterea unui Imparat), a decis uciderea tuturor pruncilor din cetatea Betleem de pana in doi ani. Istoria cunoaste acest eveniment. Si mai sunt multe altele care ne vorbesc despre fecioria Mariei, ca sa nu mai vorbesc de minunile care au loc in Biserica legate de Maica Domnului, inclusiv nenumaratele icoane facatoare de minuni, unele care lacrimeaza. Cine se indoieste de nasterea din fecioara a Domnului, se indoieste de insasi dumnezeirea lui Hristos. Si e firesc daca insasi Dumnezeu Fiul s-a intrupat, ca acest lucru sa se faca in mod suprafiresc, din fecioara fara prihana, asa cum El a fost si este fara prihana. Oare Dumnezeu care a facut Cerurile si intregul Univers, nu ar fi putut face aceasta minune ?! La fel cum Mantuitorul dupa Inviere s-a aratat Apostolilor, trecand cu trupul prin usile inchise, tot la fel a putut si sa se nasca. Dumnezeu este sfant si Atotputernic, pe toate le poate cate le voieste.
Maica Domnului este Imparateasa Cerului si a Pamantului, care este mai presus decat Cerurile, decat Heruvimii si Serafimii, si mai sfanta decat toti sfintii. Ea se roaga in permanenta pentru noi in fata lui Dumnezeu, tot ea o sa stea de-a dreapta Domnului la Infricosatoarea Judecata si o sa ceara mila Sa pentru noi. Cine o necinsteste pe ea, il necinsteste pe insasi Dumnezeu, de aceea cei care fac astfel de afirmatii fac un mare pacat, pentru ca hulesc pe Maica lui Dumnezeu.
multumesc mult de tot.am auzit de la un sectant(am vb cu el) mai demult ca cica viata Maicii Domnului este o apocrifa.parea ca cunoaste.cu alte cuvinte bibliografia SA a Maicii Domnului este din apocrife.cultul Maici Domnului la noi are radacini de fapt in apocrife.adica?ce sunt apocrifele?la ce se refera?de ce este el asa de sigur ca sursele despre Maica Domnului sunt APOCRIFE SI NU ARE NIMIC DE AFACE CU SF PREDANIE SI CARTILE CANONICE????cultul Maicii Domnului nu face parte din era primilor crestini?pana la urma care este viclesugul sectantului?ma framanta mult asta/serios.
O sa raspund zilele astea, cum prind putin timp. Mersi.
este adevarat acest fragment de pe wikipedia despre biblie?„Biblia, ca document literar, se integrează în literatura antică a Orientului Apropiat. Această literatură este în mare parte anterioară textelor biblice care s-au inspirat deseori din ea, mai ales în privința relatărilor referitoare la originea lumii și a umanității.[4]
O altă categorie de scrieri care au precedență în alte culturi ce i-au dominat pe evrei, sunt legile:
„Legile sunt indispensabile oricărei societăți cât de cât organizate; pentru a le spori autoritatea, ele erau puse adesea pe seama unei divinități, așa cum s-a întâmplat cu celebrul cod al lui Hammurabi (sec. al 18-lea î.H.), pe care i-l înmânase zeul Șamaș. În Israel se socotea că toate legile îi fuseseră date lui Moise de către Iahve și din această pricină ele sunt consemnate în Pentateuh.[5]”
—Edmond Jacob, Vechiul Testament
Concepția însăși de trimis al lui Dumnezeu, care se află la baza profetismului biblic, este un împrumut, el provenind de la amoriți, așa cum arată tăblițele de la Mari[6] Ed. Jacob constată:
„E destul de curios să constați că autenticitatea mozaică a Pentateuhului, care a constituit vreme de secole criteriul dreptei credințe, atât în iudaism cât și în creștinism, nu are un fundament solid în Pentateuh. […] Teza conform căreia întreg Pentateuhul a fost scris de Moise nu se întâlnește decât începând cu secolul întâi înainte de Hristos. Prima mențiune apare în cartea Jubileelor, un fel de parafrază la Facere, unde Dumnezeu însuși scrie Pentateucul pentru Moise. Admisă de către Filon din Alexandria, Flavius Josephus și autorii Noului Testament, această teză se încetățenește în ansamblul tradiției evreiești și creștine, nefiind contestată decât de câțiva eretici. Nașterea simțului critic mai întâi la evrei și mai târziu, sub influența lor, și la creștini, va opune argumente serioase împotriva mozaicității globale a Pentateucului. S-a recunoscut astfel că era imposibil să i se atribuie lui Moise însemnarea despre regii care au domnit peste Edom înaintea unui rege peste Israel (Geneza 36:31) și a fortiori relatarea propriei sale morți (Deuteronom cap. 34). S-a încercat totuși uneori ocolirea acestor dificultăți admițându-se că Moise s-a folosit de documente anterioare, inclusiv din epoca străveche, însă pentru mințile cât de cât critice a fost evident că «sursele» lui Moise erau nu anterioare, ci posterioare epocii în care a trăit.[7]”
—Edmond Jacob, Vechiul Testament
Din punctul de vedere al mesajului, Biblia este o saga ce redă în mod coerent și irezistibil teme eterne, fundamentale și general-umane: eliberarea unui popor, rezistența permanentă la opresiune și lupta pentru egalitate socială. Ea exprimă elocvent sentimentul profund al posedării unei origini, al experienței și destinului comun atât de necesare supraviețuirii oricărei comunități umane.
În termeni pur istorici, azi știm că Biblia s-a constituit într-o primă etapă ca răspuns la greutățile și provocările cu care istoria încerca poporul minusculului regat Iuda în timpul ultimelor lui decenii de existență (adică ultimele decenii ale sec. VII î.H.), ca și acelea ale comunității încă și mai reduse a celui de-al doilea Templu din Ierusalim, în timpul perioadei post-exilice.[8] Ea are uneori alura unui basm popular, așa cum de exemplu se întâmplă în relatarea din Facere, unde Dumnezeu miroase fumul ofrandei lui Noe și plăcut impresionat fiind, decide să cruțe Pământul pe viitor de distrugeri catastrofale. Relatarea din Geneza 8:20-21 este de altfel o reluare a descrierii mitului babilonian al lui Ut-Napiștim, care și el dându-se jos din corabie după potop, își impresionează zeii cu vaporii suavi ai unui sacrificiu.[9]), sau descrierile fabuloase din Facere (Geneză) unde „Fiii lui Dumnezeu” se împreunează cu fiicele oamenilor, uriașii umblând pe atunci, ni se spune, pe Pământ (Geneza 6:1-4). Ideea aceasta atât de recurentă în Vechiul Testament a zeului căruia trebuie să-i aduci ofrande pe altar, al zeului antropomorfic mirosind fumul, denotă originea iudaismului în forme ale religiei primitive, în care se considera că omul nu se poate apropia de un superior, uman sau divin, fără a-i oferi acestuia un dar. Sacrificiile animale cu rol de ofrande alimentare pornesc de la ideea că credinciosul se pune de acord cu divinitatea împărtășindu-i acesteia o bucată din animalul vânat sau crescut și ucis pentru consum.[10] Alura de basm a Bibliei apare însă nu numai în Vechiul Testament, căci o regăsim și în Noul Testament, unde, de exemplu, Iisus și Fecioara Maria sunt descriși de către Apocalipsă într-un cadru populat de „balauri roșii cu șapte capete și zece coarne” ca pe niște persoane fabuloase; de ex., Iisus are „păr și cap alb ca lâna și ca zăpada, picioare ca arama arsă, glas ca vuietul apelor, ține în mâna dreaptă 7 stele și din gură îi iese o sabie ascuțită cu 2 tăișuri”, „fața lui e ca soarele când strălucește în puterea lui”, „e așezat pe un nor alb iar pe cap are o cunună de aur și în mână ține o seceră ascuțită, dar este și călare pe un cal alb”.[11]si linkul: https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=3&cad=rja&uact=8&ved=0CDMQFjAC&url=http%3A%2F%2Fro.wikipedia.org%2Fwiki%2FBiblia&ei=95A5VK7BL4qCzAObxIGYAw&usg=AFQjCNETUGjOGQwEEPbBVtBtrsA23nlajw&sig2=dKjWmFuNjLYKnVvqQHy6rg&bvm=bv.77161500,d.bGQ
@dan,
Evenimentele importante din viata Maicii Domnului (precum nasterea, intrarea in biserica) ne sunt cunoscute din Sfanta Traditie a Bisericii din primele secole crestine si din evangheliile apocrife, in special cea dupa Iacov, scrisa in sec. al II-lea. Dar nu e adevarat ca nu are a face cu Predaniile Bisericii. Aceste momente din viata Maici Domnului exista in Traditia (Predania) Bisericii si sunt recunoscute de Biserica, ca drept dovada ca sunt si sarbatorite (cu † rosie in calendarul bisericesc.). Tot din Predania Bisericii stim despre parintii Fecioarei Maria, sfintii Ioachim si Ana.
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/intrarea-maicii-domnului-biserica-70701.html
http://www.crestinortodox.ro/nasterea-maicii-domnului/nasterea-maicii-domnului-121115.html
Cultul Maicii Domnului nu are radacini in apocrife (detaliez mai incolo ce sunt aceste scrieri care nu au intrat in Noul Testament), ci in insasi faptul ca Maica Domnului a dat nastere (mai presus de fire) Fiului lui Dumnezeu, invrednicindu-se de aceasta mare cinste. Acesti sectanti ar trebui intrebati cum au acest tupeu de a nu cinsti pe Cea care a dat nastere si a tinut pe mainile Ei pe Cel ce tine toata zidirea… Oare cum s-ar fi putut intrupa Dumnezeu dintr-o femeie oarecare (pacatoasa)?! Acesti oameni chiar nu au minte. Prin necinstirea Maicii Domnului, ei necinstesc pe Hristos insusi.
In Evangheliile canonice (cele 4 pe care le stim), exista precizate mai multe evenimente legate de Maica Domnului, printre care:
– momentul in care ingerul Domnului i s-a aratat lui Iosif (unde se vorbeste si despre profetia lui Isaia):
“20. Si cugetand el acestea, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant.
21. Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor.
22. Acestea toate s-au facut ca sa se implineasca ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
23. “Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu”.”
(Evanghelia dupa Matei, cap.1)
– momentul Bunei Vestiri, vestirea nasterii Domnului de catre Arhanghelul Gavriil:
“28. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.
29. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?
30. Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu.
31. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
32. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau.
33. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
34. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?
35. Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.”
(Evanghelia dupa Luca, cap.1)
– momentul intalnirii cu Elisabeta, verisoara ei (care era insarcinata atunci cu Sf. Ioan Botezatorul):
“39. Si in acele zile, sculandu-se Maria, s-a dus in graba in tinutul muntos, intr-o cetate a semintiei lui Iuda.
40. Si a intrat in casa lui Zaharia si a salutat pe Elisabeta.
41. Iar cand a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a saltat in pantecele ei si Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant,
42. Si cu glas mare a strigat si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau.
43. Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?
44. Ca iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu.
45. Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse ei de la Domnul.
46. Si a zis Maria: Mareste sufletul meu pe Domnul.”
(Evanghelia dupa Luca, cap.1)
– momentul ducerii la biserica a pruncului Iisus (sarbatorita de Biserica ca ‘intampinarea Domnului‘), unde dreptul Simeon (caruia i s-a dat sa traiasca multi ani si sa nu cunoasca moartea pana cand nu va vedea cu ochii lui pe Fecioara care va naste prunc pe Fiul lui Dumnezeu, fapt de care el se indoise atunci cand a sters cuvantul “fecioara” din proorocia lui Isaia) :
“25. Si iata era un om in Ierusalim, cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era asupra lui.
26. Si lui i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
27. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii au adus inauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii,
28. El L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis:
29. Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace,
30. Ca ochii mei vazura mantuirea Ta,
31. Pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor,
32. Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel.
33. Iar Iosif si mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.
34. Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri.
35. Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi.”
(Evanghelia dupa Luca, cap.2)
————————————-
Referitor la apocrife, exista apocrife ale Vechiului si Noului Testament, care sunt scrieri nerecunoscute de Biserica sau neincluse in Noul Testament, sau incluse separat in Vechiul Testament (13 carti necanonice, printre care si Cartea lui Enoh). Evangheliile canonice au fost incluse in Noul Testament, si au fost separate de alte scrieri (necanonice), la hotararea unor sinoade. Si asta pt. ca din sec. II odata cu aparitia unor secte paralele cu Biserica, au aparut si scrieri asa-zis crestine, unele semnate in mod fals cu numele unor Sfinti Apostoli, dar care contineau si erezii (spre exemplu in unele, pe langa numele lui Hristos apare si cel al unor zeitati). Pe langa asta, existau si carti de invatatura ale Apostolilor, dar si a unor parinti ai Bisericii (din primele doua secole), dar si scrieri de inspiratie gnostica asupra invataturilor lui Hristos.
Pentru a elimina confuzia printre crestini a fost necesara o separare si o stabilire a cartilor canonice care sa fie incluse intr-un volum numit Noul Testament. La sinodul african de la Hippo, in 393, a fost aprobat Noul Testament in forma actuala, si versiunea Septuaginta (traducerea greacă) a Vechiului Testament. Aceasta hotarare a fost intarita si de alte doua sinoade, in anii 397 si 419. Criteriul principal in alegerea lor a fost faptul ca cele patru Evanghelii recunoscute ca fiind canonice au cuprins in general descrieri si fapte asemanatoare, aceleasi invataturi lasate de Mantuitor, care corespundeau cu cele lasate de Sfintii Apostoli si pe cale orala si preluate de Traditia Bisericii, spre deosebire de celelalte carti, care contineau invataturi gresite, unele chiar contrare cu cele din scrierile canonice, si care nu erau scrise in acelasi duh cu Evangheliile si Epistolele canonice. Un reper absolut a fost deci invatatura lasata de Sfintii Apostoli si intrata in practica si traditia Bisericii.
In afara de scrieri, exista nenumarate maturii, fapte si minuni legate de Maica Domnului. In muntele Athos exista icoane ale Maicii Domnului facatoare de minuni (mari minuni), de care nu am timp sa scriu acum, decat pe scurt. Printre acestea, icoana Axion Estin, atunci cand arhangelul Gavriil a scris pentru un calugar rugaciunea (prima parte) “Cuvine-se cu adevarat”, icoana Portarita care a venit in chip minunat pe apa marii (mai multe aici), icoana Mangaietoarea, cea care si-a schimbat pozitia mainilor, icoana Prodromita din Sfantul Munte, care s-a pictata singura de catre o mana nevazuta (initial s-a gasit la noi in tara si ulterior trimisa ca dar in Sfantul Munte), si care si-a schimbat infatisarea. Pe scurt istoria acesteia:
“Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.
Ctitorii Mănăstirii Bucium (de langa Iasi), ieromonahii Nifon și Nectarie, i-au cerut unui pictor bătrân, Iordache Nicolau din Copou, să picteze o icoană a Maicii Domnului, pe care voiau să o doneze la Schitul Prodromu. Icoana trebuia realizată după rânduielile ortodoxiei: pictorul trebuie să picteze numai în post și rugăciune, să nu fi mâncat nimic în ziua când pictează, ci numai după terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei, numai chipul Maicii Domnului nu reușea să-l picteze. Văzându-l necăjit, cei doi ieromonahi i-au spus că vor da icoana la o biserică mai mică și nu la Muntele Athos. Atunci pictorul a acoperit icoana cu o pânză și s-a dus în camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca să-i ierte păcatele și să-l ajute să termine pictarea icoanei. Când s-a trezit a doua zi și a ridicat pânza de pe icoană, bătrânul iconar batranul a văzut că pictura era finalizată, chipul Maicii Domnului fiind zugrăvit în chip minunat și nefăcut de mână omenească.
Auzindu-se de această minune, au început să vină aici o mulțime de bolnavi în speranța vindecării. Temându-se că domnitorul Cuza va lua icoana de la schit, ieromonahii Nifon și Nectarie au luat icoana cu ei și au spre Muntele Athos. Legenda povestește că un pictor de la Episcopia Dunării de Jos din Galați nu a crezut că icoana s-a pictat singură, spunând că sunt basme călugărești și că el poate să facă una și mai frumoasă. În acel moment, Maica Domnului și-a întors fața către el, iar pictorul s-a speriat. Ajunși la Muntele Athos, un frate paralizat s-a vindecat numai când a văzut-o. Tot legenda spune că icoana își schimbă fața după teritoriul unde se află: în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos capătă chip de grecoaică, în Africa chipul devine negru.” (sursa)
O copie a icoane Prodromita, este pictata pe tavanul Manastirii in pronaos (unde apare cu chip de moldoveanca), si aici cum este ea acum in Muntele Athos. Mai multe detalii aici.
Sunt o multime de minuni, precum Izvorul Tamaduirii (ziua in care se sarbatoreste, apa izvoarelor capata har vindecator), cea a crinilor infloriti (crini uscati infloresc cand sunt pusi la una din icoanele Maicii Domnului care se gaseste in Grecia, minunea numita serpii Maicii Domnului, si multe, multe altele care marturisesc despre marea putere si sfintenie a Maicii Domnului, Cea care este Nadejdea noastra, a neamului omenesc.