Raspunsuri din cadrul conferintei “Viata in Biserica” (Nov. 2003)

– Avem mai multe intrebari privitoare la pierderea trairii celor care L-au cunoscut pe Dumnezeu: Cum facem ca intalnirea cu Dumnezeu in Biserica sa nu devina o rutina? Cum sa ne pastram trairea si emotia intalnirii cu Dumnezeu?

– O ispita a tineretii este si aceasta sete de impresii, sete de noi trairi. Si o nestatornicie, as zice asa, o neasezare, o lipsa de statornicie.

Caut sa va citesc aici din Apocalipsa ce i s-a spus ingerului Bisericii din Sardes:

“Stiu faptele tale, ca ai nume ca traiesti, dar esti mort. Privegheaza si intareste ce a mai ramas si era sa moara, caci n-am gasit faptele tale depline inaintea Dumnezeului meu“.

Si iata ca ne si spune ce e de facut:
Continuare »

Slavă Ţie, Doamne! Încă ne-am mai învrednicit să trăim până la Sfântul Post; încă ni se mai dă vreme pentru a ne veni în fire; Dumnezeu încă Se mai arată gata să ne primească în braţele părinteşti ale miluirii. Trei săptămâni am strigat rugându-ne: „Uşile pocăinţei deschide-ne nouă, Dătătorule de viaţă!” Iată, s-a apropiat această vreme mântuitoare a pocăinţei! Stăm la intrarea în Sfântul Post – arena pocăinţei şi a milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi.

Să purcedem, aşadar, cu îndrăznire şi să intrăm cu dor. Nimeni să nu se dea în lături. Nimeni să nu se abată aiurea. Postul pare întunecat până ce intrăm în arena lui; însă începe numai, şi vei vedea că el e lumină după noapte, libertate după lanţuri, uşurare după trai greu. Aţi auzit că în Apostolul de astăzi s-a spus: „Noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat (Romani 13, 12)”? Noaptea e vremea dinaintea Postului, iar ziua este Postul. Apostolul vrea ca noi să întâmpinăm Postul cu acelaşi dor cu care întâmpinăm ziua după o noapte lungă. Doar să primiţi în inimă ceea ce cere, ce dă şi ce făgăduieşte Postul – şi veţi vedea că altfel nici nu poate fi. Fiindcă ce cere Postul? Pocăinţă şi îndreptarea vieţii. Ce dă? Iertare desăvârşită şi înapoiere a tuturor milelor lui Dumnezeu. Ce făgăduieşte? Bucurie în Duhul Sfânt aici şi veşnica fericire dincolo. Primeşte toate acestea cu inima, şi nu vei avea cum să nu doreşti Postul.

Continuare »

Articol preluat de pe cuvantul-ortodox.ro

In vremurile de pe urma, omul se va mantui prin iubire, smerenie si bunatate. Bunatatea des­chide portile Imparatiei cerurilor, smerenia il ur­ca pe om in cer; cel cu inima plina de iubire va vedea pe Dumnezeu.

Despre venirea lui Antihrist

Jumatate din iad e deja pe pamant, Antihrist este la usa si, daca inca nu bate in ea, e gata-gata s-o darame. Voi veti fi martorii imparatiei lui. Vor fi prigoniri peste tot. Ca sa va mantuiti, grabiti-va de faceti pomana [milostenie] si daruiti iubire frateasca.

***

Venirea lui Antihrist s-a pregustat cumva, caci au fost deja doua razboaie, dar semne in cer inca nu s-au aratat si nu s-a ajuns inca la deplina lepa­dare de credinta. Continuare »

“Chiar în iadul nostru lăuntric cuprins de temeri, întuneric și lipsă de sens, Hristos Dumnezeu coboară, ne ia de mână și ne ridică la lumină.”

“Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi”

† TEOFAN

Prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt […]

Veniți de luați lumină! Hristos a înviat! Adevărat a înviat Hristos!

Cuvinte mari; cuvinte de aur; lumină multă strălucind în întunericul din noi și dintre noi!

Anul acesta auzim mărturisirea acestor cuvinte din locuri diferite. Preoții la biserică, credincioşii la casele lor. În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi și ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca și cum viața de aici ar fi veșnică. Pe de altă parte, neliniștea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.

Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiși într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți.

Acum, ca și atunci, Hristos Dumnezeu vine între noi, cei îndoielnici, înspăimântați și înfricoșați, adresându-se nouă: „Pace vouă!”ⁱ ;„Eu sunt, nu vă temeți!”ⁱⁱ ;„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”ⁱⁱⁱ; „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”^iv.

Continuare »

I. Plîngerea deasupra Epitafului

Iată, soarele s-a întunecat. Pămîntul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfîşiat de sus şi pînă jos catapeteasma templului, care despărţea Sfînta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfînta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpînirea lui. Despicatu-s-au stîncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor: “Săvîrşitu-s-a”.

Ce s-a săvîrşit? S-a săvîrşit lucrarea mîntuirii neamului omenesc de stăpînirea diavolului, s-au împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legămînt.

El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat – şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mîntuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pămînt viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormîntul Lui a fost pus lîngă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că n-a săvîrşit nici o nedreptate şi nici înşelăciune n-a fost în gura Lui (Is. 53, 4-9).

Continuare »

Preluare de pe cuvantul-ortodox

E Joia Mare. Azi, Tu, Doamne, ai stat la masă cu cei doisprezece, ai luat pâinea, ai mulțumit, ai binecuvântat, ai frânt, ai dat și ai zis: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”. Ai luat vinul, l-ai binecuvântat și ai zis: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu!”. Apoi ai poruncit: „Aceasta s-o faceți spre pomenirea Mea!”.

Și  ucenicii  au  împlinit  porunca  Ta. Căci au crezut în cuvintele Tale. Tu ai zis „Acesta  este  Trupul  Meu” –  și  ei  Te-au  crezut. Tu  ai  zis: „Acesta  este  sângele  Meu” – și  ei  te-au  crezut. Au  fost  încredințați că  acolo, deși văd o smerită bucățică de pâine și câteva picături de vin, acolo e Trupul și Sângele Tău. Cu adevărat. De aceea, atunci când creștinii se adunau ca Biserică, ei nu doar vorbeau despre Tine și învățătura Ta, ci se și împărtășeau – cu Tine. „Stăruiau  în  învățătura  apostolilor, în  părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2.42). Și asta în fiecare zi. Mai apoi, în fiecare Duminică. De ce-ar fi săvârșit ei „frângerea  pâinii” de fiecare dată când se adunau, deci, atât de des, prin catacombe, adesea noaptea, de ce și-ar fi riscat viața în vremea persecuțiilor, dacă ar fi crezut că e doar un ritual, doar ceva  simbolic, cum  au  început  unii, de la Reformă încoace să zică. De parcă Tu ai fi zis: „Acesta este simbolul Trupului Meu” sau „Acesta este simbolul Sângelui  Meu”. Nu, aceștia din urmă, Doamne, nu  Te-au crezut pe cuvânt. S-au crezut înțelepți și s-au apucat să Îți explice ei ce-ai vrut Tu să zici. Și au adăugat cuvintele lor în Scripturile Tale.

Azi e Joia Mare. Dar uite, azi, creștinii nu se mai pot împărtăși. Bisericile Tale sunt închise. Ne împărtășim numai noi, preoții. Dar cu strângere de inimă. Căci cum spun eu, preotul, în Biserica goală, „Pace tuturor” și „Harul  Domnului nostru Iisus Hristos… să  fie cu voi cu toți”, numai Tu știi.

Continuare »

„Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.” (Matei 26, 15)

Iubiţii mei fraţi,

Slujbele acestea de noapte din săptămâna Sfintelor Patimi se cheamă „denii” şi sunt rugăciuni de doliu şi de tânguire. Prin aceste sfinte slujbe Biserica se tânguieşte după Iisus Hristos, Mirele ei, Care merge să Se jertfească ca un miel pentru mântuirea lumii; Fecioara se tânguieşte şi plânge ca o Maică pentru Fiul şi Dumnezeul ei; îngerii din cer se minunează pentru smerenia Făcătorului lor; oamenii se jelesc pentru patima cea înfricoşată a Mântuitorului; stihiile universului se umilesc pentru dragostea de oameni a Ziditorului.

Şi la aceste slujbe de doliu ale Bisericii, vin să-şi alăture suspinele lor, cântările şi rugăciunile lor, oamenii, cei care au greşit mai mult lui Dumnezeu, cei pentru care S-a întrupat Hristos Dumnezeu. Astfel, acum fiii Bisericii plâng pe Cel ce a întemeiat Biserica în lume; văduvele şi sărmanii plâng pe Cel ce le-a făcut dreptate; suferinzii şi bolnavii se întristează după Doctorul cel minunat; oile cele rătăcite se tânguiesc după Păstorul cel bun şi adevărat.

Iubiţii mei fraţi,

Primul act cu care încep patimile Domnului este actul trădării lui Iuda. Iată cum ni-l descrie Sfânta Evanghelie: Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se cheamă Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare, căci se temeau de popor (Luca 22, 1-2). Singurii care nu-L iubeau pe Hristos, singurii care-I doreau moartea erau arhiereii templului, cărturarii şi fariseii din Ierusalim. Ei de mult ar fi căutat să-L omoare pe Iisus, dar se temeau de popor; se temeau de mulţimea săracilor care au fost hrăniţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor de jos care au fost înţeleşi şi mângâiaţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor bolnavi şi păcătoşi care au fost vindecaţi şi iertaţi de Hristos. Se temeau de adunarea poporului care umbla desculţ şi flămând, de ani de zile, după Iisus şi striga: Niciodată nu am văzut aşa întru Israel! Niciodată nu a grăit vreun om ca Omul Acesta!

Continuare »

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr. Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale. Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum. Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim. Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima. Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. În Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.

Dar şi Iisus i-a provocat. A mers la Templu şi l-a găsit prefăcut de slujitorii lui în „peşteră de tâlhari”. „Tâlharii” negustoreau suferinţele şi păcatele poporului. Compromiteau şi pe Dumnezeu şi suferinţa. Mai marii şi mai micii Templului „tâlhăreau” poporul obidit, speculându-i suferinţele în numele lui Iehova. Zarafii făceau bursă neagră. Aceştia erau slujitorii lui Mamona. Parcă acuma erau anume toţi adunaţi în ziua aceea la Templul din Ierusalim. La toţi aceştia Iisus a luat biciul.
Continuare »

Articol preluat de pe cuvantul-ortodox.ro

Bucură-te, Marie, cea plină de dar! Maica noastră care ne învrednicește și astăzi, în aceste zile grele prin care trecem, să-i cântăm Acatistul în fața icoanei sale făcătoare de minuni din Solea muntoasă. “Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne pe noi sub Acoperământul tău!”

Arareori s-a auzit acest imn de o mai mare actualitate ca în ziua de azi. Realitatea acestei cântări este de necontestat, pentru că toată nădejdea noastră o punem în Maica lui Dumnezeu, Maria, să ne păzească mereu sub Acoperământul ei în aceste momente în care mulți, foarte mulți, cler și popor, se tem, ne temem, de boli molipsitoare. Și noi, cei puțini, cei puțin-credincioși – pentru că cine îndrăznește să spună că are credința sfinților, când puțina-credință dă târcoale inimii fiecărui creștin și fiecărui om de pe pământ?! Doar Sfinții au credința pe care o caută Dumnezeu, deoarece ei și-au curățat inima, au căpătat minte trează, minte ce se coboară în inimă și se liniștește, se așază acolo și se unește cu inima. Un rezultat al acestei uniri, al acestei însoțiri binecuvântate dintre minte și inimă – repet, atunci când inima se curăță de dorințe, de gânduri și de patimi, adică de bolile sufletului -, [este că] o mare boală a sufletului și a trupului fuge ca un demon. Pentru că nu poate să rămână într-o inimă curată și o minte trează aflată în pocăință, FRICA! Asta este problema noastră azi. Nu boala așa zisă a coronavirusului. Problema noastră este FRICA!

Evanghelistul Iubirii, Sfântul Ioan Teologul, prietenul lui Hristos, ucenicul Domnului, spune că iubirea desăvârșită alungă frica. Cine îndrăznește însă să spună: eu am iubire desăvârșită? Personal, eu nu îndrăznesc să exprim așa o ipocrizie. Mă asemăn mai degrabă apostolului Petru, care atunci când a început să se scufunde în apă, când a înțeles că merge pe apă în fel minunat, imediat ce s-a îndoit, a început să se scufunde. Și atunci i-a zis Hristos acel cuvânt frumos: Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și în altă parte, auzim cum un alt personaj al Evangheliei striga: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“

Continuare »

Iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus (Luca 1, 31)

Iubiti credinciosi,

Astazi rasuna glas de bucurie in tot pamintul. Astazi Arhanghelul Gavriil ii vesteste Fecioarei Maria ca va lua in pintece si va naste in lume pe Fiul lui Dumnezeu, mintuirea intregului neam omenesc. Ziua de astazi este mai sfinta si mai veselitoare decit toate zilele veacurilor, caci aduce bucurie si vesteste mintuirea in toata lumea. Astazi, Dumnezeu a cautat cu mila si cu indurare din cer spre pamint si a auzit suspinele stramosilor nostri si plingerea tuturor celor ce se chinuiau in iad de la inceputul lumii.

Atit de adinca este taina dumnezeiescului praznic, incit nici mintile serafimilor si ale heruvimilor nu o pot patrunde. Aceasta parere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos care cinta: Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta. Dar oare a fost cu totul ascunsa de ingeri si de oameni aceasta taina a intruparii lui Dumnezeu Cuvintul? Nu! Caci a fost cunoscuta de ingeri si revelata prin prooroci, insa in chip cu totul umbros. Caci ingerii au vestit-o patriarhilor, iar sfintii prooroci cu mult inainte prin tainice profetii mesianice au descoperit venirea Mintuitorului pe pamint. Dar ceea ce nici de ingeri, nici de oameni nu s-a stiut, a fost chipul zamislirii lui Dumnezeu din Fecioara. Aceasta o adevereste iarasi Biserica prin cintarea: Iar minunea nasterii Tale, a o spune limba nu poate (Axion).

Dar sa arat mai intii cum a luat fiinta acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfinta Evanghelie de la Luca ne spune: In luna a sasea – adica in luna martie, caci la evrei anul incepe la 1 septembrie, – a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Si intrind ingerul la ea, a zis: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvintata esti tu intre femei… (Luca 1, 26-28). Dar fecioara s-a spaimintat si s-a tulburat la vederea ingerului si mai ales la auzirea cuvintelor lui, si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Iar ingerul Domnului, vazind-o pe dinsa asa de tulburata, i-a linistit sufletul cu aceste cuvinte: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu si, iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema (Luca 1, 30-32).

Continuare »

Iubiţi credincioşi,

Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi “Arătarea Domnului” sau “Epifania“.

Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?

Acest lucru îl arată, desluşit şi luminat, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicînd că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a născut, ci cînd S-a botezat. Iar cum că mulţi nu-L cunoşteau şi nu ştiau cine era, să ascultăm pe Botezătorul Ioan care spune: Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Dar pentru ce să ne mirăm că ceilalţi nu-L cunoşteau, cînd însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pînă în ziua aceea? Căci zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33). Continuare »